QA Testing

MSG Systems – centrul de development SAP Business Intelligence in Cluj

Posted by: Livia on: May 23, 2011

MSG Systems Romania msg systems România – filiala concernului german msg systems AG, una dintre primele companii din domeniul IT din Germania – este prezent de aproape 3 ani pe piaţa locală de IT Software. Astăzi, msg systems România se poate mândri cu cea mai extinsă echipă de specialişti în domeniul dezvoltării software SAP din Transilvania – o echipă care se află în creştere permanentă.

La ora actuală, echipa din Cluj, împreună cu colegii de echipă din Germania, lucrează la unul dintre proiectele cele mai mari din istoria concernului (dimensiune prevăzută: >4000 ani-muncă). Pentru clientul VIG, lider de piaţă în asigurări în Europa Centrală şi de Est, se dezvoltă un software pe platformă de SAP pentru gestionarea tuturor proceselor de asigurare. Spectrul de servicii asigurate acoperă întreg ciclul de viaţă al unui sistem modern de gestiune a afacerii: de la activităţi de consultanţă la implementare, customer support şi Lifecycle Management ale produselor software standard ca soluţiile SAP.

Colaborarea între msg systems şi SAP în proiectul amintit nu este singura de acest gen. Concernul german este partener strategic al SAP pe tot domeniul Insurance: soluţii software pentru asigurare şi reasigurare. Cea mai mare companie de IT software din Europa, SAP, creează şi dezvoltă produsul ERP (Enterprise Resource Planning) nr. 1 la nivel mondial. Pentru branşa asigurări/reasigurări, se bazează pe competenţele strategice unice ale msg systems pentru dezvoltarea soluţiilor software din domeniu.

Dimensiunile deosebite ale proiectelor derulate inclusiv la Cluj-Napoca necesită extinderea continuă a echipei SAP, asigurată cu precădere prin creştere organică, adică lărgirea echipei prin formarea profesională, încă din timpul facultăţii, a studenţilor interesaţi să devină specialişti software în domeniul SAP. Aceste programe de instruire se desfăşoară prin două parteneriate strategice, derulate deja de doi ani, cu Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, respectiv cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Calculatoare. Descriem aici o poveste de succes, anual, câte 10-15 noi colegi alegând să-şi înceapă cariera în cadrul msg systems România. În plus, susţinerea acordată studenţilor şi absolvenţilor – pentru a înlesni trecerea din mediul academic în industria IT – este o direcţie în care s-a investit foarte mult. În fiecare an compania oferă posibilitatea de practică, susţinere pentru realizarea lucrării de diplomă şi doctorat, precum şi stagii de instruire sau internship. În paralel cu activitatea profesională, fiecare angajat are posibilitatea de a învăţa limba germană prin intermediul cursurilor organizate zilnic în cadrul companiei.

Centrul de competenţă din Cluj menţine un standard ridicat: prin şansa de a lucra în echipe mixte cu alţi profesionişti din lume în cadrul msg systems, pe proiecte inovative şi complexe, angajaţii msg systems România devin, în timp, specialişti recunoscuţi şi apreciaţi de clienţii de primă mână ai companiei. De asemenea, msg systems România operează cu precădere în domenii de vârf, ţintind optimizarea proceselor de business ale clienţilor prin implementarea unor soluţii complete software de ultimă generaţie. De exemplu, un atare domeniu, necesitând o fuziune de cunoştinţe informatice cu unele economico-manageriale, este Business Intelligence (BI): o tehnologie ce permite companiilor să utilizeze tehnici de analiză a datelor operaţionale pentru a obţine indicatori sintetici de performanţă, ce servesc managementului la evaluarea evoluţiei istorice a afacerii şi la determinarea de previziuni economico-financiare.

În cadrul msg systems România funcţionează în prezent şi unul dintre cele mai mari centre de development SAP Business Intelligence din Transilvania. Specialiştii clujeni s-au format în cadrul realizării, în comun cu colegii din msg Germania, a proiectelor pentru modulul SAP FS-RI – (Financial Services – Reinsurance (reasigurări) – development si QA Testing, pentru clienţi ca Munich Reinsurance (cifra de afaceri 45,5 Miliarde Euro), VIG şi Audi.

Despre msg systems:

Cifra de afaceri: peste 400 mil. EUR
Fondată în ianuarie 1980
Concern multinaţional cu filiale în: Austria, Elveţia, Olanda, Singapore, SUA
Situată în Top 10 al firmelor de IT din Germania; Global peste 3.000 de angajaţi, din care peste 90 de specialişti în Cluj-Napoca
Furnizor de servicii de consultanţă şi soluţii IT pentru diferite branşe: industria automotive, asigurări/reasigurări, domeniul financiar-bancar, domeniul energetic
Clienţi: Audi, BMW, Daimler, VW, ADAC, Allianz, Vienna Insurance Group, ING, Munich Re, E-On.

Sursa:  ziuadecj.ro

Advertisement

1 Response to "MSG Systems – centrul de development SAP Business Intelligence in Cluj"

[...]  msg systems România – filiala concernului german msg systems AG, una dintre primele companii din domeniul IT din Germania – este prezent de aproape 3 ani pe piaţa locală de IT Software. Astăzi, msg systems România se poate mândri cu cea mai extinsă echipă de specialişti în domeniul dezvoltării software SAP din Transilvania – o echipă care se află în creştere permanentă. La ora actuală, echipa din Cluj, împreună cu colegii de echipă din Germania, … Read More [...]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Software Quality & Testing

axentelivia@gmail.com

Partners



Tutoriale, e-learning

AdaugaURL.ro - Director Web Gratuit

Technology Blogs - BlogCatalog Blog Directory

website analytics
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.